Fascinati de peisajul deosebit, pe care numai in judetul Neamt il poti gasi, ne-am oprit pentru o scurta sesiune de fotografii.
Ajunsi in Statiunea Durau, aerul tare de munte si padurea innegurata care ni se deschidea in fata ochilor au fost stimulentele ideale pentru urcarea ce ne astepta pana la Cabana Dochia.Inainte de a lasa in urma civilizatia, ne-am oprit la sediul Parcului National Ceahlau, unde niste oameni extrem de cumsecade si de primitori ne-au impartasit cateva informatii despre Parc.Insufletirea si bucuria cu care ne-a fost descris Parcul National ne-a amintit,daca mai era nevoie, de ce iubim natura si de ce ea trebuie in permanenta ocrotita si respectata.
Fiind presati de timp, ne-am regrupat si, dupa ce am facut poza de grup care ne va aminti in viitor de aceste momente deosebite, am luat urmele potecilor ce ne duceau in inima padurii.
Dupa o urcare de aproximativ 1 ora jumatate, facem un popas la cabana Fantanele, unde ne reincarcam bateriile cu niste ceai fierbinte sau vin fiert. Decorul s-a schimbat. De-acum bocancii din picioare vor lasa urme bine definite in zapada proaspat cazuta.
Odata cazati si odihniti, ne pregateam de o seara animata de corzile de chitara care lasau sa vibreze in urechile tuturor acele melodii nemuritoare, de toti stiute. Seara a continuat intr-un ritm antrenant, cu dansuri, hore si alte joculete.
A doua zi, dupa micul-dejun, ne-am strans cu totii in fata cabanei si, dupa ce ne-am impartit in echipe, ne-am luat misiunea de a strange si a selecta cat mai multe gunoaie pentru a lasa in urma noastra doar albul stralucitor al zapezii.
In ciuda unui frig patrunzator, geografii si geologii au dat dovada de un spirit ecologic veritabil, reusind intr-un timp record sa umple aproximativ 45 de saci cu deseuri selectate. Cu toate acestea, nu mare ne-a fost mirarea sa constatam ca Parcul National Ceahlau se prezinta foarte bine din punctul de vedere al curateniei, ceea ce vine ca o consecinta fireasca a profesionalismului cu care este administrat.
Obiectivele fiind atinse, ne-am intors la cabana pentru o binemeritata odihna. Cum sangele aventurier pulseaza in noi neincetat, ne-am hotarat ad-hoc ca o parte din noi sa mergem pe varful Toaca. Hotararea nu a ramas nerasplatita, deoarece, odata ajunsi pe varf, o vedere panoramica superba ne-a facut sa uitam vantul naprasnic care batea. In scurta vreme, forma dominanta a Ocolasului Mare sau unicitatea Panaghiei au devenit principalele atractii pentru aparatele foto.
Spre seara, am repetat activitatile din ziua anterioara, dar cu o intensitate mai mare, stiind ca este ultima seara petrecuta impreuna. Cu totii am fost prinsi in hore, pogo-uri si jocuri, pe buzele tutoror se puteau citi versurile deja celebrului cantec "Am cazanul meu".
Ultima zi a fost dedicata coborarii, dar nu orice coborare, ci cu sacii de gunoaie in spate, ceea ce a adaugat un grad de dificultate. Fulgii de zapada care cadeau necontenit parca vesteau si ei drumul greu ce va urma.
Din fericire pentru noi, am ajuns cu bine in Izvorul Muntelui, unde am lasat sacii de gunoaie si ne-am luat ramas bun de la rangerul care cu 2 zile inainte ne insotise pana la cabana Fantanele.
Dupa o asteptare de aproximativ o ora, in care am rezistat cu stoicism in frigul necrutator, autocarul ce trebuia sa ne duca acasa sosise in cele din urma.
Drumul spre casa a fost pentru multi prilej de a se odihni dupa o coborare solicitanta iar pentru altii motiv de a povesti intamplarile din excursia ce tocmai se incheiase.
Seara, ne-am intors din locul de unde plecasem cu 2 zile in urma, poate putin mai obositi dar cu acelasi spirit temerar, mereu in cautarea potecilor care duc spre libertate si regasire.
Postat de catre Catalin Tibuleac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu