Încălzirea globală poate fi catalogată lejer ca fiind obsesia principală a umanităţii în mileniul trei. Domeniul este vast, iar ramificaţiile sale sunt nebănuite. Organizaţiile ecologiste insistă pe implicaţiile în viziunea lor catastrofale pe care le are influenţa omului asupra mediului ambiental. Anual, sunt organizate zeci de conferinţe care anunţă iminentele apocalipse, datorate evident nouă. A devenit celebră exclamaţia “We didn’t listen!”, folosită de foarte mulţi dintre partizanii ideii de victimizare.
INCALZIREA GLOBALA, te priveste si pe tine!!! Priveste pe oricine, dar mai ales pe niste geografi si geologi patimiti, care decisi sa schimbe ceva…sau macar sa spuna ceva, incearca sa spuna lumii of-ul lor cu privirea la “marea” problema mondiala. Mda,…lumii n-au zis, dar au zis celor prezenti la ora 2o.oo, in B8, la sedinta obisnuita a LSGG-ului….si au fost cativa!!!
Dar oare chiar ne confruntam cu o problema asa grava sau aceste schimbari cliamtice sunt din inertie, naturale?
Asadar, tot auzind de aceasta tema- mult discutata si deja mult prea cunoscuta-, LSGG s-a gandit sa puna altfel problema…altfel,adica sa arate ambele fatade ale problemei…ambele fatade reprezentate prin doua documentare:”AN INCOVENIENT TRUTH”ce sustine vehement rolul negativ al omului in incalzirea globala, si “THE GREAT WARMING SWINDLE” ce contraataca aceasta teorie, vorbind de o anumita ciclicitate si aducand argumente ca omul si dezvoltarea societatii nu reprezinta un pericol pentru Planeta…
Odata vazut documentarele, s-au creat opinii si s-au intarit argumente…astfel s-au creat doua tabere, conduse intr-o oarecare masura de d-l asist.drd. Ionut Vasiliniuc si de d-l asist.drd. Adrian Ursu, gata sa-si prezinte parerile si sa-si forteze adversarul… Insa,moderatorul serii, d-l asist.drd. Lucian Sfaca a subliniat faptul ca ambele documentare au deficienta de “logica” stintifica…astfel,ambele au tenta politica si ambele prezinta unele argumente care pot fi foarte usor puse sub semnul intrebarii, neavand o coerenta stiintifica…cum ar fi,de exemplu faptul ca ursii polari au rezistat dintotdeauna schimbarilor climatice, dar noi nu stim de fapt cum aratau in trecut si cum si cat de greu au reusit sa se adapteze;
apoi pozele ghetarilor care s-au redus consistent si carora nu li s-au prezentat momentul exact cand au fost realizate -adica vara/iarna, pentru ca cu totii stim ca ghetarii iarna cresc considerabil,iar vara scad in aceeasi idée…
De asemenea dioxidul de carbon (ce este considerat de ecologisti motorul acestei incalziri globale) este un gaz care intră în componenţa atmosferei. Cu toate că ecologiştii anunţă o creştere dramatică a acestui gaz în ultimii 100 de ani, datele arată că ea este infimă. Astfel, dioxidul de carbon a crescut de la 316 unităţi la milion la 376 unităţi la milion. Practic, creşterea totală este de 60 de unităţi la milion, insignifiant pentru a schimba acest ecosistem numit Terra.
În loc să abordăm problema din punct de vedere ştiinţific, ne bazăm pe simple supoziţii. Gânditorii moderni au o percepţie eronată asupra ideii de ştiinţă, folosind noţiuni categorice şi liste de referinţe interminabile în domenii care nu au nicio legătură cu rigurozitatea împinsă la extrem, ca de exemplu filosofia, sau literatura. Vorbim la nesfârşit despre un concept care nu are până la urmă nicio legătură cu viaţa reală, iar când vine vorba despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ghicim.
Luate toate aspectele in considerare, s-a ajuns la ideea caii de mijloc ca fiind cea mai realistica…totusi sa ne aruncam gunoiul la pubela, sa folosim masini si combustibili ecologice, sa nu ne poluam orasul si sa fim mai atenti cu noi si cu natura nu face decat sa ne aduca NOUA-OAMENILOR numai beneficii,care, desi poate nu sunt noi sursa distrugerii planetei, trebuie sa ne autoeducam si sa o percepem ca ceea ce este-suportul vietii!!!!
Un comentariu:
cu siguranta nu am aflat adevarul despre "incalzirea globala" asa cum ne anuntau mass-urile, cum reiesea din afisul postat,(exact ce ne-a zis d-l Sfica) insa cert este ca astfel de provocari la discutii asupra unei probleme actuale ne-a facut constienti ca trebuie sa ne asumam un mecanism critic, sa ne alaturam unui drum, pentru a actiona, si nu doar sa asistam, trebuie sa riscam!
Trimiteți un comentariu