duminică, 17 mai 2009

Cucoana Chiriţa în balon

>

Vineri, 16 mai, in sala mică a Teatrului Luceafărul a fost prezentata din nou piesa ”Cucoana Chiriţa în balon”, în care joacă şi colegii noştri, Urs şi Cojo (ambii bine machiaţi şi ”geluiţi”).


Spectacolul a durat aproximativ 40-45 de minute care au trecut foarte repede deoarece piesa de teatru nu a fost una obisnuita, ci in desfasurarea ei a fost implicat si publicul (spectatorii au primit mere, ceapa si pungi de seminte de la tiganca iar un moment amuzant a fost atunci cand unui barbat mai in varsta i-a fost sugerat să-şi consume mărul ”dat prin razatoare”). Piesa urmăreşte, după cum se poate deduce şi din titlu, pe Cucoana Chiriţa şi aventurile ei în şi pe lângă balon, şi modul în care influenţează ea vieţile celor din jur.


Cei prezenţi au avut ocazia sa vadă cum Cojo este lovit si rănit de cocul imaginar aruncat de Chiriţa din balon şi să-l admire pe Urs în costum şi la cravată.


Trupa din care fac ei parte, F.A.P.T.A. (nume tradus prin ”Fiecare azi poate trece altfel”), a fost înfiinţată recent, mai exact pe 9 februarie 2009, ei vrând să antreneze publicul ”într-un joc de culoare şi muzică”.


Membrii F.A.P.T.A. sunt Izabela Bordeianu, Raluca-Gabriela Sandu, Izabela Nechifor, Radu Giosanu, Gabriela Beraru, Emanoil Nistor, Otilia Pasparan, Alexandru Cojocariu, Costinel Nantu, Stefan Sava, Dobos Mihaela, Horodeanu Lavinia, Cichi Mihaela iar coordonatorii: Giani Ciocoiu (regie), Vasile Borcan (voluntar Caritas) şi Bogdan Proca (grafică şi publicitate).




Niciun comentariu: